Vreau să plâng pe un umăr de bărbat frumos cu dinţi albi şi picioare nervoase. Vreau sa rad din suflet in fata unui barbat matur cu un umor de copil ce i se citeste in zambetul discret cu care ma priveste atunci cand nu-i acord atentie. Si as putea continua propozitiile cu "Vreau"dar stiu ca as taia incet incet si acei barbati care le-ar fi trecut prin gand ca as fi "interesant".
Că mă plac cocălarii în călduri am spus-o fără pic de mândrie de foarte multe ori, fără a mă simţi specială în vreun fel fiindcă am atras atenţia unui astfel de animal, în majoritatea cazurilor am luat în glumă toate aborările lor mai mult sau mai puţin necioplite şi-am mers liniştită mai departe. Alteori am fost rea si aronganta, pana si ultimul "berbec" in calduri s-a retras de pe frontul "glumițelor" mele ingenios plasate în momente când credeau că se aflau pe piedestalul inimilor frânte și la baza cărora inima mea susținea gloriosul apogeu. Am auzit vrute și nevrute de la ”n” persoane care mai de care mai pricepute în ale amorului/dragostei/pasiunii animalice etc. Mi s-a zis lucruri de care mă minunez de câte ori am timpul și cheful să râd("Nu i-a plăcut mașina?" Nu, nu i-a plăcut eul de sine mult prea înalt pentru a mă obosi să-l înțeleg și nu i-a plăcut modul în care vorbeai despre prietenul tău cel mai bun și nu i-a plăcut cămașa de manelist și să nu uit...mașina ) Eih, și câte și mai câte, și uite așa Andreea mea a devenit așa cum nu ar fi vrut, ironic. Mi-am ucis sensibilitatea prin indiferență, îmi consuma mult prea multe resurse.
Schimbările sunt greu de depistat tocmai pentru că nu încep acolo unde vorbesc numai faptele. Mereu va sta ceva la baza gândului, ca la rădăcina unui copac ce s-a uscat sau dimpotrivă, a înflorit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu