Sunt sociabila la cerere (cum imi zicea cineva si am pachete standard si unele chiar "gold"). Imi impart viata ca hainele din dulap pe care le imbrac in functie de vreme, fie pregatita sa imi iau bocanci si blugii rupti cu un tricoul primit pe strada sau fie pregatita sa imi pun rochia de gala cu tocurile dusmanoase pe picioarele mele si cerceii perfect asortati. Starile mi le schimb la fel de des ca ciorapii(adica cam de 2 ori pe zi), insa am vreo saptamana de cand schimb ciorapi asemanatori ca si culoare si forma.Sa-mi fi stabilit un "ritm", sau sa ma simt atata de bine in "ciorapii" astia incat n-as vrea sa stric ceva si sa-i schimb? Nu stiu. Oricum incerc sa ma dezobisnuiesc sa privesc in urma, stiu ca produsul final e o suma a experinetelor anterioare, dar imi place sa privesc spre viitor ca sansa de a imbunatati produsul prezent. E frig afara, nici in sufletul meu nu sunt mai multe grade, insa asa cum niciodata nu mi-am plans de mila, n-o fac nici acum pentru ca sunt intr-un sistem in care nu-mi permit sa stric "echilibrul" cu mila, cu plansete, cu vise. Asa am ajuns sa functionez din inertie si lipsita de erori majore. Inertia mi-e favorabila, ma duce incet incet spre normalul la care "visez" de ceva timp. Nu m-am vazut niciodata Cenusareasa pentru ca nu ma vad asteptand pe "print" sa vina la mine cu "pantoful". Cel mai probabil m-as fi dus eu la el si i-as fi cerut pantoful inapoi si i-as fi lasat si un numar de telefon in caz ca vrea sa vada si celalat pantof. N-o sa stau sa astept ca ceva mirific sa mi se intample, mi le fac eu mirifice sau cel putin incerc. Incerc sa nu cad prada starilor "emo", incerc sa fac multe lucruri care sa nu ma tina in trecut, sau pur si simplu lucruri care sa nu ma lase "eu cu mine', e o tehnica de autoaparare prin care gasesti "normalul", nici nu mi-as dori mai mult. Simt mai putin, gandesc mai putin, sunt draguta mai putin, rad mai mult, glumesc mai mult. Imi place sa cred ca in viata nu am pierdut nimic, sau sa zicem ca am pierdut doar acele "lucruri" care nu mi-au trebuit, orice sfarsit aduce un nou inceput, aici intervine inteligenta fiecaruia de a construi un inceput mult mai frumos mai "intelept". Sunt astfel intr-o continua concurenta cu mine, un "eu" mai bun ca cea de ieri, si ma lupt mereu cu "obiceiuri" din trecut. Mintea iti spune ce sa faci, insa cred ca inima iti spune daca e bine sau rau. A se intelege inca odata ca nu port ura nimanui, ca nu sunt suparata pe nimeni, nici macar pe mine, cum as putea fi suparata pe o persoana care la fel ca mine "greseste", cum as putea fi suparata de ploaie ca mi-a stricat coafura? Toti gresim, unii mai mult, important e sa nu stam doar in regrete. Ma ridic de fiecare data, ma scutur de fiecare data, dar totdeauna cand ma ridic, ma scutur si-mi aranjez hainele prafuite , todeauna ma uit inainte, si incerc sa-mi "pavez" drumul cu mai multa incredere si siguranta, si mai putina vulnerabilitate. Ma intreba cineva daca mai am incredere in oameni, in prieteni? Cum sa nu, e ca si cum nu mi-as da mie o sansa de a trai. Insa oamenii pe care i-am lasat in urma, nu faceau fata "ritmului" meu, sau poate pur si simplu au luat un alt drum, ne mai intalnim in intersectii ,dar de fiecare data fiecare e atent la semnele de circulatie(ar fi o prostie sa te "accidentezi" din nou cu ei nu?). Iubesc oamenii, doar ca am invatat sa mi-i aleg eu. Nu am nevoie de o "gasca" de "oameni " ca sa ma simt bine, pot sa ma plimb pe drumul de centura si cu doi oameni si sa fiu implinita in acel acel moment. E o prostie sa incetezi sa iubesti doar pentru ca o persoana din univers a incetat sa te mai iubeasca. Imi tin trecutul in buzunarul de la spate, asa e cel mai posibil sa 'cada" fara sa mai "simt" sau e posibil sa sa-l uit eu in buzunar.
Cand va veni si "timpul "meu , de abia atunci iti voi putea multumi pentru tot ce nu mi-ai "aratat", pentru tot ce n-am putut visa si atunci ma voi aseza la marginea drumului , voi privi inapoi si voi zambi . Iti voi multumi atunci pentru ca nu mi-ai aratat"tot" ce as fi putut "simti".
