Oameni 4

Sunt zile in care nu am chef de nimeni si de nimic si sunt zile in care mi-e dor de zambetul unui prieten bun si pana la urma cele mai bune momente sunt cele mai simple, in camera mea cu fetele sau in camerele fetelor cu ele. Atunci si acolo ma simt cel bine si cel mai cald. Da, am scris corect, ma simt cald, sunt momente in care renunt la a mai fi rece si nepasatoare, sunt acele clipe cand Babe ma face sa rad chiar si de rasul ei, cand Vasea ma lasa sa ma joc cu papusile lu' sor' sa sau cand Luta ma lasa sa ma dau la Pichiu. Si e impresionant sa vezi cata putere au gesturile simple facute de oamenii dragi. Ma cocot cat mai confortabil in patul unuia si incepem sa radem si vorbim despre vrute si nevrute, despre oameni ciudati, despre sentimente neintelese si serile umplute cu astfel de buna dispozitie ma fac sa-mi apreciez prietenii, in ciuda a ceea ce sunt eu , in ciuda a ceea ce zic altii despre ei. Amintirile prezente nu mai dor pentru ca in ei mi-am cladit zidul care sa ma apere de tot ceea ce ar putea sa ma raneasca. Pana la urma tot asa am realizat cat imi sunt de dragi si cat de aproape-mi sunt ei, si nu m-as vedea azi si acum zambind daca n-ar fi fost un Babe,un Vasea sau un Luta si n-as fi fost eu puternica si n-as fi fost eu in stare sa ma opresc in a-mi mai face rau. E greu sa-ti propui sa nu mai iubesti, e greu pentru ca chiar daca reusesti vezi in jur ca lumea nu poate trai mult timp fara sa iubeasca insa atat timp cat pe patul meu isi vor mai incalzi fundurile Babe, Vasea si Luta voi continua sa lupt, chiar si cu mine daca se cere.