Ati auzit de oameni fericit?

Ma uit la maini, sunt reci, uscate si dor. Ma uit la ele si parca mi-e greu sa cred ca au sters atatea lacrimi si si-au pastrat totusi culoarea, mi-e greu sa cred ca in timp ce poarta arsura trecutului mangaie cu caldura obrajii celui care-i smulge cate un zambet.  Din cand in cand ma iau in brate. Nimeni nu ma poate lua in brate ca propriile-mi maini. Ele mi-au acoperit urechile cand palme de sunete imi loveau timpanul, mi-au acoperit ochii cand destinul mi-a aratat o alta fata si tot ele m-au tinut in brate cand cei incredintati prin natura sa o fac nu s-au sinchisit. Ele sunt cele care ma dau in fiecare dimineata jos din pat si ma pun fata in fata cu realitatea, sunt cele care ma imbraca, sunt cele care-mi deschid usa, care-mi aseaza parul, care-mi dau de mancare, sunt cele cu care intru in contact cu orice alta persoana.

N-o sa ma iubeasca nimeni, asa cum o fac ele, la fel cum nu o sa  ma urasca nimeni asa cum ma urasc ele.  

Nu vreau sa salvez pe nimeni, n-ar fi corect fata de mine, cum sa salvezi pe altcineva cand nu ma salvez pe mine? Dar pot trai prin altii, ei sunt cei care-mi dau tipare de fericire, frumos create sau mai incomplete.  Nu caut fericirea, ea nu se gaseste pe un raft intr-o biblioteca de fapte sau trairi. Cel mult poti sa o concepi, dar epuizezi resurse de sentimente inutil, pe tine nu ai cum sa te minti, cel mult poti sa te pierzi in joc pentru cateva secunde. Nu vreau sa fiu fericita, e prea scump si obositor si cand stii si tu ca nu vine cu certificat de garantie, incepi sa fii nesigur. Traiesc prin fericirea altora, destul de naivi si nebuni sa o incerce, si incerc sa “vand” fericire altora, destul de creduli sa o accepte.  Fericicea pana la urma e un act de autosugestie, facut rational, unii reusesc in a-i creea o magie ce rezista, poate ani…altii esueaza in doar cateva secunde. Mi-am frant universul de mult prea multe ori ca sa mai fac greseala de a crede-n fericirea MEA.

p.s: nu ma mai ridicati de jos…de fiecare data-mi dati drumul mai tare..mi-am frant genunchii demult :)

cel care...

Sunt in mine minute care se repeta. Cu o oboseala gratioasa umblu in bratele lui. Sunt acele minute in care nu mi-e frica sa privesc spre cer, sunt acele minute in care nu mi-e frica de infinitul stelelor. Il tin strans de mana, sa-i provoc durerea care sa-mi confirme existenta lui reala de langa mine. E cel care ma face sa ma simt vie, e cel pentru care am reinceput sa-mi asez firele rebele, e cel pentru care am reinceput sa-mi exersez zambetul. E cel care imi da in fiecare zi o alta definitie a fericirii. E cel care rade de mine intr-un mod naiv(cum ar fi ca nu stiu sa scrumez). E cel care mi-a aratat ca trebuie sa vezi rasaritul ca sa intelegi apusul. E cel care ma protejeaza de mine. Si tot el e cel care ma lasa sa-l privesc dormind iar in podul palmei lui imi regasesc esenta.

ongoing...

Bucati de fericire ma lovesc cu putere. Sunt amendata pentru orice zambet, iar mainele mele legate vor doar sa simta podul palmei cald, am o furtuna calma-n mine ce-mi aseaza sentimentele in sertare de tacere. Mi-am legat sufletul de un ghetar de ura si stau, astep ca intr-o zi sertarele astea sa se uzeze. N-or sa se mai inchida la fel de bine si incet or sa cada din ele franturi din mine iar tu ai sa simti in podul palmei tale ce a lovit furtuna, si cat de tare.

Atunci sa-ti amintesti ca te iubeam si  pe timp de "ploaie" si te iubeam mai mult ca nici nu-ti imaginai ce furtuna ascund ochii mei limpezi.