Au trecut cateva luni de la primul text postat despre OaMeNi. Au trecut multe de atunci peste sufletul meu, astfel ca azi am din nou placerea sa vorbesc despre ei, despre noi. Daca atunci ma refeream la persoanele pe care le vad pe strada, la facultate, in baruri, acum ma refer la cei ce m-au inconjurat, ma inconjoara si poate ma vor inconjura. Sunt acele persoane pe care le numesti la momentul potrivit prieteni, iubiti, rude, amici, straini(care se vor in anturajul tau). Sunt acele persoane care te stiu, te cunosc, te-au facut sa-i placi, sa-i iubesti, sa le acorzi incredere, sa le spui totul despre tine, sa ai asteptari, sa te faca sa zambesti, sa te bucuri, sa fie acolo pur si simplu. Si e bine si e frumos si razi si ai impresia ca acum e cea mai frumoasa perioada din viata ta.
Dar cand ei se hotarasc sa plece, cum ramane cu tine, cu tot ce credeai, cu cumulul de sentimente, de asteptari, de vise si planuri, de zambetele pastrate pentru momentul potrivit?
Se zice ca daca iubirea doare e bine, ca exista pentru oricine persoana potrivita. Se zice ca nu-l uiti pe primu, ca al treilea e cel mai bun si pentru totdeauna. Se zice! Dar cum ramane cu ce vrei tu, cu tot ce-i in sufletul tau? Inca iubesc oamenii, pentru ca la cei 20 de ani ai mei, datorita voua am trecut prin toate starile posibile, am probat toate sentimentele posibile si va multumesc. Azi mi-am facut putina curatenie prin raftul de prieteni, am desfiintat raftul cu iubire, si mi-am facut un loc special cu cei speciali,si sunt putini, dar atat cat imi trebuie, cat pot face fata,si le multumesc ca sunt, ca n-au uitat ca prietenia dureaza o viata indiferent in ce relatii vom fi, ca daca am nevoie de ei, sunt acolo, ca daca vreau sa plang imi ofera un umar...
Uite asa a mai trecut o zi, scriu textul de dimineata si e placut sa fii singur cateodata, e placut sa stii ca sunt persoane carora nu le mai prezinti nici un interes peste un timp...e pur si simplu placut!
