Ma doare..sincer..ma doare....dar uimirea mi-e mai mare. Mi-a prins durerea ca-ntrun joc al mirajului, zambesc, ce copil prost si ce sentimente copilaresti. Chiar ai crezut in unicorn? In zapada care sa nu se topeasca? In print frumos? In ganduri nobile? In dreptate ? In.....? Imi rezam capul intre astea doua maini care au imbratisat atata lume, cu atata dor si fericire, si visare, tot voi dragele mele ati imbratisat si dusmanii, si visele, si iluziile. Cum de nu obositi, cum de inca mai lucrati pentru sufletul meu? Cum de rezemati cel ce va aduce atata nefericire? Cata putere. As vrea sa fiu puternica ca voi, sau sa simt ca puterea voastra face parte din mine dar vidul meu nu concepe putere. Dar gata, da, parea inca o postare despre suferinta si nefericire, mi-a ajuns, durerea suferinta s-a transformat in uimire. De azi ma minunez, nu mai incape in mine pic de suferinta doar uimire si Doamneee cate uimire poate exista in lume. Si eu ma uimesc pe mine si cata autofrustare, autodezamagire. Nu sunt normala(perfecta nici nu indraznesc sa tastez, e mult prea departe de mine) Port in mine sacul cu defecte, si Doamnee ce greu e dar cei din jur, mi-l fac atat de usor. Dar ce rost are ca eu sufar, plang, ma consum, ma autodistrug cu ganduri nocive? Sunt mult prea insignifianta pentru lumea asta. Imi ordon meticulos patratica mea si punct, imi ocup locul si ma minunez, zambesc la tot ce ma inconjoara. Zambesc si va multumesc. Fara voi probabil ca as fi aflat ce e fericirea:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu