oameni 8

Ca nu sunt cea de ieri, stiu, la fel cum stiu ca maine nu voi fi cea de azi. Si asa ti-e greu sa-ti accepti propriile tale schimbari, cum faci cand altii se schimba. Cum faci cand intri in jocul lor pervers de "cum ar fi daca"? Te pierzi, iti pierzi zidul rece de care te sprijineai si incet, incet saruti pamantul, pentru ca daca tot o sa cazi, macar fa-o din iubire , pentru pamant. Sub o umbrela nu incap mai mult de 2 persoane(testat), insa ce faci cand umbrela nu te accepta singura sub ea? Renunti si incepi sa cersesti. Ce? Uitare, uitare si visare. Iar sinceritatea s-a pierdut undeva prin hainele de firma ce miros a un parfum ametitor de scump. Te mira? Nu, dar mereu faci aceiasi pasi gresiti care te aduc mereu la acelasi start al startului deja invechit. Si pleci, si de fiecare data iti propui o alta tactica, daca cumva vei atinge vreo linie de sosire, oricum nu stii spre ce pleci, sau unde te opresti. Ai obosit? Si inca cum!!! Si ce?! Ai altceva de facut decat sa "alergi"? Nu.  Atunci?..Priveste in jur, fete si baieti inunda parcurile si trotuarele de maini transpirate in miros caldut de sarut, femei cu verghete pe mana pe terase, barbati cu scoruri in meciuri de sex si baieti timizi care urmaresc stangaci fetite prea devreme "coapte". Tu unde te incadrezi? Nicaieri.  Atunci vezi de ce trebuie sa alergi mereu, de ce trebuie sa te intorci mereu la acelasi start? Nu ti-a mai ramas nimic decat fuga, in care cei din jurul tau cladesc un curaj, o forta, o putere care ti-o atribuie si de care se minuneaza mereu, de fiecare data cand pleci de la start. Opresti un om pe strada noaptea si-l intrebi "cat e ceasul?", el iti raspunde "e tarziu" si nici macar nu-l cunosteai. Oamenii nu te mai mira demult, la fel cum ei nu-ti mai trezesc vreun interes sa schitezi vreun zambet, aceiasi trandafiri rosii, aceleasi sms-uri, aceleasi plimbari si gesturi si aceeasi adunatura de cuvinte surde rostite intr-una cat mai teatral "te iubesc". Esti cu mult sub ei, cu mult, pentru ca inca nu poti intra in ritm cu ei, nu poti juca la fel de bine, la fel cum nu poti simula sentimete pe care ei le incearca zilnic ca un nou fel de mancare. Esti rece si atat.Ti-e bine? Nu. Cat tupeu sa vrei sa ti depasesti conditia, dar te-as intreba "Ai forta pentru MAI mult?" Nu. Atunci invata sa ramai acolo jos, si invata sa te multumesti macar cu ce sentimente ti-au mai ramas, dramaluiestele cu inteligenta. Sunt oameni care traiesc emotiv la scara inalta, care iubesc si nu le este rusine sa o zica, si apoi sunt cealalta categorie care iubesc emotiv dar nu o zic, si nu pentru ca le-ar fi rusine ca iubesc, ci pentru ca le-ar fi rusine sa zica ce iubesc, iubesc sentimentul de a iubi sau de a fi iubit odata, iubesc sa fie in preajma acelui sentiment care-i aduce aminte de faptul ca a iubit si el/ea odata, iubesc sa fie reci la fel cum iubesc wisky-ul cu gheata, iubesc sa faca sex, sa se mandreasca cu ce au/avut. Nu mi-e mila de ei, ii iubesc, as vrea sa fiu ca ei, sa-mi permit sa ma joc si eu cu sentimentele asa cum o fac ei, sa ma simt puternica. Chiar vrei? Probabil ca nu. E ca si cum iti plac pantofii cu toc dar stii si tu ca te vei incalta mereu cu balerini pentru ca in ei te simti comod si bine.Inca un motiv pentru care iubesc oamenii, cred ca ii iubesc cel mai mult pentru ca eu nu sunt ei si niciodata nu as putea fi oricat m-as stradui si as incerca. Imi place sa pledez in copila aia prostuta, cu care rad majoritatea ,ma prinde. Cat am sa o fac? O viata, pentru ca nimeni nicicand nu va avea tupeul sa ma suporte asa cum sunt. Te iubesc, da,  pe tine care citesti si ai impresia ca citesti o carte a sufletului meu. Au iesit papadiile!! Nu ma astept sa intelegi de ce imi plac...

oameni 7

Sunt sociabila la cerere (cum imi zicea cineva si am pachete standard si unele chiar "gold"). Imi impart viata ca hainele din dulap pe care le imbrac in functie de vreme, fie pregatita sa imi iau bocanci si blugii rupti cu un tricoul primit pe strada sau fie pregatita sa imi pun rochia de gala cu tocurile dusmanoase pe picioarele mele si cerceii perfect asortati. Starile mi le schimb la fel de des ca ciorapii(adica cam de 2 ori pe zi), insa am vreo saptamana de cand schimb ciorapi asemanatori ca si culoare si forma.Sa-mi fi stabilit un "ritm", sau sa ma simt atata de bine in "ciorapii" astia incat n-as vrea sa stric ceva si sa-i schimb? Nu stiu. Oricum incerc sa ma dezobisnuiesc sa privesc in urma, stiu ca produsul final e o suma a experinetelor anterioare, dar imi place sa privesc spre viitor ca sansa de a imbunatati produsul prezent. E frig afara, nici in sufletul meu nu sunt mai multe grade, insa asa cum niciodata nu mi-am plans de mila, n-o fac nici acum pentru ca sunt intr-un sistem in care nu-mi permit sa stric "echilibrul" cu mila, cu plansete, cu vise. Asa am ajuns sa functionez din inertie si lipsita de erori majore. Inertia mi-e favorabila, ma duce incet incet spre normalul la care "visez" de ceva timp. Nu m-am vazut niciodata Cenusareasa pentru ca nu ma vad asteptand pe "print" sa vina la mine cu "pantoful". Cel mai probabil m-as fi dus eu la el si i-as fi cerut pantoful inapoi si i-as fi lasat si un numar de telefon in caz ca vrea sa vada si celalat pantof. N-o sa stau sa astept ca ceva mirific sa mi se intample, mi le fac eu mirifice sau cel putin incerc. Incerc sa nu cad prada starilor "emo", incerc sa fac multe lucruri care sa nu ma tina in trecut, sau pur si simplu lucruri care sa nu ma lase "eu cu mine', e o tehnica de autoaparare prin care gasesti "normalul", nici nu mi-as dori mai mult. Simt mai putin, gandesc mai putin, sunt draguta mai putin, rad mai mult, glumesc mai mult. Imi place sa cred ca in viata nu am pierdut nimic, sau sa zicem ca am pierdut doar acele "lucruri" care nu mi-au trebuit, orice sfarsit aduce un nou inceput, aici intervine inteligenta fiecaruia de a construi un inceput mult mai frumos mai "intelept". Sunt astfel intr-o continua concurenta cu mine, un "eu" mai bun ca cea de ieri, si ma lupt mereu cu "obiceiuri" din trecut. Mintea iti spune ce sa faci, insa cred ca inima iti spune daca e bine sau rau. A se intelege inca odata ca nu port ura nimanui, ca nu sunt suparata pe nimeni, nici macar pe mine, cum as putea fi suparata pe o persoana care la fel ca mine "greseste", cum as putea fi suparata de ploaie ca mi-a stricat coafura? Toti gresim, unii mai mult, important e sa nu stam doar in regrete. Ma ridic de fiecare data, ma scutur de fiecare data, dar totdeauna cand ma ridic, ma scutur si-mi aranjez hainele prafuite , todeauna ma uit inainte, si incerc sa-mi "pavez" drumul cu mai multa incredere si siguranta, si mai putina vulnerabilitate. Ma intreba cineva daca mai am incredere in oameni, in prieteni? Cum sa nu, e ca si cum nu mi-as da mie o sansa de a trai. Insa oamenii pe care i-am lasat in urma, nu faceau fata "ritmului" meu, sau poate pur si simplu au luat un alt drum, ne mai intalnim in intersectii ,dar de fiecare data fiecare e atent la semnele de circulatie(ar fi o prostie sa te "accidentezi" din nou cu ei nu?). Iubesc oamenii, doar ca am invatat sa mi-i aleg eu. Nu am nevoie de o "gasca" de "oameni " ca sa ma simt bine, pot sa ma plimb pe drumul de centura si cu doi oameni si sa fiu implinita in acel acel moment. E o prostie sa incetezi sa iubesti doar pentru ca o persoana din univers a incetat sa te mai iubeasca. Imi tin trecutul in buzunarul de la spate, asa e cel mai posibil sa 'cada" fara sa mai "simt" sau e posibil sa sa-l uit eu in buzunar.

Cand va veni si "timpul "meu , de abia atunci iti voi putea multumi pentru tot ce nu mi-ai "aratat", pentru tot ce n-am putut visa si atunci ma voi aseza la marginea drumului , voi privi inapoi si voi zambi . Iti voi multumi atunci pentru ca nu mi-ai aratat"tot" ce as fi putut "simti".

oameni 6

Ma doare..sincer..ma doare....dar uimirea mi-e mai mare. Mi-a prins durerea ca-ntrun joc al mirajului, zambesc, ce copil prost si ce sentimente copilaresti. Chiar ai crezut in unicorn? In zapada care sa nu se topeasca? In print frumos? In ganduri nobile? In dreptate ? In.....? Imi rezam capul intre astea doua maini care au imbratisat atata lume, cu atata dor si fericire, si visare, tot voi dragele mele ati imbratisat si dusmanii, si visele, si iluziile. Cum de nu obositi, cum de inca mai lucrati pentru sufletul meu? Cum de rezemati cel ce va aduce atata nefericire? Cata putere. As vrea sa fiu puternica ca voi, sau sa simt ca puterea voastra face parte din mine dar vidul meu nu concepe putere. Dar gata, da, parea inca o postare despre suferinta si nefericire, mi-a ajuns, durerea  suferinta s-a transformat in uimire. De azi ma minunez, nu mai incape in mine pic de suferinta doar uimire si Doamneee cate uimire poate exista in lume. Si eu ma uimesc pe mine si cata autofrustare, autodezamagire. Nu sunt normala(perfecta nici nu indraznesc sa tastez, e mult prea departe de mine) Port in mine sacul cu defecte, si Doamnee ce greu e dar cei din jur, mi-l fac atat de usor. Dar ce rost are ca eu sufar, plang, ma consum, ma autodistrug cu ganduri nocive? Sunt mult prea insignifianta pentru lumea asta. Imi ordon meticulos patratica mea si punct, imi ocup locul si ma minunez, zambesc la tot ce ma inconjoara. Zambesc si va multumesc.  Fara voi probabil  ca as fi aflat ce e fericirea:)

OaMeNi...

Azi din nou am avut placerea sa redescopar ce lucrare minunata este omul, pe cat de perfect din punct de vedere fizic, pe atat de imperfect spiritual. Probabil nu intelegeti despre ce vorbesc sau de ce tocmai despre asta vreau sa vorbesc. Ei bine, mai intai as dori sa precizez ca sunt studenta la Filosofie sectia Comunicare si Relatii publice,pe cat de minunat suna titlu, pe cat de multe asteptari ai de la ea, pe atat de dezamagit vei fi dupa prima zi. Nu ca ar fi facultatea de vina,ci "oamenii" care-i calca pragul. Da, sunt exact acei oameni care habar nu au ce inseamna comunicare, relatii, acele persoane care n-au scos capul din carti decat pentru a alege o alta carte de pe raftul cu cele mai "bune" si "interesante" pagini ale omenirii. Nu ma numar printre acei oameni, insa am "placerea" sa fac impreuna cu ei aceasta facultate. Si nu e vorba numai de ei, sunt zilnic inconjurata de oameni care prezinta cam aceleasi simptome.

ASTAZI imi plac oamenii mult mai rar decat inainte, doar de vreo 2 ori pe zi. Dar cred ca e doar un moment. Si e drept ca-mi plac de la distanta, e mai sigur asa, ca si cum te-ai uita la niste ursi panda de pe partea cealalta a raului. Oricum, e bine si-asa. Azi m-am readus la realitatea cruda, de fapt o fac in fiecare zi, difera momentul si speranta. Din nou am vazut cum oamenii, aceste fiinte complexe,sunt guvernati doar de propriul interes, ridicat la o cota care ii face sa para ridicoli. Chiar au impresia ca nu ii vad,ca nu-mi dau seama, ca sunt legata la ochi cu prostia, insa ceea ce ei nu stiu este ca nu-i observ numai eu, sunt si altii care trecand prin lucruri asemanatoare au ajuns sa manifeste o anumita sensibilitate in ceea ce priveste oamenii de acest tip. Stau si ma gandesc in ce categorie sa-i includ. Sunt atat de multe,oameni mici sau personalitati mari, oameni care daruiesc si cersetori, oameni care vorbesc si oameni care asculta, oameni carora le pasa si oameni indiferenti, oameni care se ingrijoreaza si oameni care incurajeaza, oameni care urasc si oameni care iubesc neconditionat, oameni care te fac sa razi si sa plangi si oameni pe langa care treci fara sa-i observi, oameni profunzi si superficiali, intelepti si prosti, prieteni si straini, CARACTERE SI CARICATURI, oameni care merita si oameni care nu merita.

Si azi ma bucur ca sunt sincera,desi asta ma face putin antisociala, egoista, greu de inteles. Prefer sa spun ceea ce gandesc despre fiecare in parte, pentru a-i oferi lui posibilitatea de a alege sa ma accepte sau sa plece. Prefer sa rad in continuare la fel de mult pentru a nu lasa pe nimeni sa treaca dincolo de zambete si sa vada adevarata stare. Prefer sa fiu antisociala. Prefer sa am un prieten si atat. Prefer sa tac decat sa vorbesc pentru a mi se spune ca mai bine taceam sau pentru a mi se reprosa ca sinceritatea mea e rautate.Da, prefer sa fiu rea, pentru propriul suflet, pentru a putea sa ma indragostesc de fiecare data, sa acord incredere de fiecare data, sa iubesc de fiecare data, sa ma bucur de fiecare data. Nimeni nu ma cunoaste, nici macar voi pe voi insiva, insa multi dintre voi cadeti intr un mimetism numit"socializare". Bafta, insa tu in care dintre categorii te inscrii?